26 January 2013

O idee pe care am avut-o acum aproape două decenii i-a venit şi domnului Dragnea


Acum două decenii se punea problema disponibilizării minerilor şi, din acest motiv s-a lansat întrebarea "Ce vom face cu minerii?"... În timp ce eu mă gândeam la un proiect ambiţios, cel puţin la fel de ambiţios precum canalul Dunăre Marea Neagră, un vârf al tehnologiei româneşti, alţii se gândeau că minerii ar putea strânge fructe de pădure.

Să vedem ştirea:
Preşedintele CJ Prahova, Mircea Cosma, i-a solicitat, sâmbătă, vicepremierului Liviu Dragnea să fie luată în calcul construirea unui tunel rutier prin Carpaţi, ideea care i-a venit pe când era “cocoţat” pe drumul care traversează Oituzul, iar Dragnea i-a spus că este posibil dacă “ne ajută Dumnezeu”.

Solicitarea a fost făcută în cadrul comandamentului de iarnă convocat, sâmbătă, la Palatul Victoria, în momentul în care coordonatorul şedinţei, Liviu Dragnea, intra în dialog cu autorităţile locale pentru a afla care sunt problemele cauzate de ninsoare şi viscol.

“Domnule vicepriministru, vă mulţumesc că aţi condus comandamentul cu pricepere şi am reuşit în 16 ore să ajung, ieri, de la Chişinău la Ploieşti. Am o singură rugăminte: în Planul de Dezvoltare Naţională şi Regională să facem şi noi un tunel prin Carpaţi, că m-am cocoţat prin Oituz, aseară târziu, şi mi-am dat seama că la câţi mineri a avut ţara asta noi n-am făcut un tunel prin Carpaţi, rutier, ca să mai scurtăm drumurile astea, să mergem mai bine”, i-a cerut Cosma lui Dragnea.

Vicepremierul a primit cu interes această propunere şi a precizat că Guvernul ia în calcul astfel de investiţii.

“Este prins în planul de dezvoltare.Ţara a avut mulţi mineri, domnule preşedinte, numai că în ultimii 23 de ani s-au cam risipit banii şi n-a fost o dezvoltare bazată pe planuri strategice, ştiţi foarte bine. Dacă Dumnezeu ne ajută şi rămânem sănătoşi şi la minte şi la trup, o să facem şi ce spuneţi dumneavoastră”, a afirmat Dragnea.
(http://www.dcnews.ro/2013/01/solutia-lui-dragnea-pentru-construirea-unui-tunel-prin-carpati/)
Ei bine... eu mă gândeam la un tunel... cum să spun... şi rutier... dar mai ales feroviar. Orice tunel lung are mari probleme de ventilaţie. Rutier înseamnă probleme de la eşapament şi eventuale accidente, sursă de incendii...

Eu de aceea sugerez ca în primul şi primul rând tunelul să fie feroviar, şi când spun feroviar mă refer şi la RoLa, garnituri care transportă autoturisme şi TIR-uri. Cum ar fi ca linii de transport RoLa să lege Portul Constanţa de toate marile metropole din Europa de Vest.



No comments:

© Gheorghe Florescu, 2008 Acest site este un pamflet politic şi, uneori, cultural, trebuie deci tratat ca atare.