Viaţa este ciclică. Dacă nu ne amintim unde au dus căile trecutului, vom merge mereu şi mereu pe aceleaşi căi greşite. Cuba mijlocului de secol XX a trăit aceleaşi probleme de astăzi ale României. Poate ar trebui să deschidem larg ochii la trecut pentru a nu cădea în aceleaşi capcane în viitor.
Prezint deci, într-un mini-serial, un discurs al lui Fidel Castro cu subiectul CAPITALUL PRIVAT STRĂIN NU SLUJEŞTE NICIODATĂ BINELE ŢĂRII ÎN CARE ESTE INVESTIT. Cuvântarea a fost rostită de Fidel Castro la 24 februarie 1960 în faţa conducătorilor organizaţiilor muncitoreşti. Textul l-am găsit într-o culegere de texte, "Fidel Castro - Cuvîntări Alese", Editura Politică, Bucureşti, 1961.
Episodul trecut:
Un discurs la care politicienii ar trebui să ia aminte, a opta parte
Victoria vine atunci când se alege calea justa
Poporul va învinge dacă a fost aleasă calea justă. Dar face oare el numai sacrificii, fără a primi nimic în schimb? Nu, sacrificiul pe care-l face va fi compensat la maximum. Există compensaţii care nu sunt materiale. Satisfacţia pe care o simte fiecare dintre compatrioţii noştri când cedează o parte din venitul sau sau o parte din mijloacele sale pentru efectuarea reformei agrare nu poate fi comparată cu nici un fel de satisfacţie materială. Satisfacţia omului muncii când cedează o parte din salariul sau pentru cauza apărării independentei naţionale, pentru achiziţionarea de arme şi avioane nu poate fi comparată cu nici un fel de satisfacţie materială. (Aplauze.) Poate că azi n-a putut merge la cinema, poate că azi a renunţat să-şi cumpere ceva, poate că azi el i-a privat pe ai săi de ceva, dar, făcând aceste sacrificii, el încearcă un sentiment de satisfacţie — de satisfacţie morală, pentru fapta sa nobilă; faptul că el va apuca să vadă roadele faptei sale nu micşorează satisfacţia lui de astăzi; orice sacrificiu pe care-l va face îi va fi compensat din plin. Un bun material îţi produce o satisfacţie numai de moment, în timp ce o fapta morală, îţi dă o bucurie lăuntrică, permanentă. Atât satisfacţia de astăzi a clasei muncitoare, care joacă un rol atât de hotărâtor în destinele ţării sale, cât şi rezultatele acestor eforturi îi vor produce întotdeauna bucurie şi mândrie. Dar în afara, de aceasta, poporul nostru va obţine şi o satisfacţie materială pentru sacrificiile pe care le face astăzi, pentru cele 4% pe care el le economiseşte, dându-le ţării pentru investiţii. Ce înseamnă aceasta? Aceasta înseamnă că va fi asigurată, dezvoltarea economiei ţării, că va creşte producţia naţională şi că, în măsura în care va creşte producţia naţională, va create şi venitul fiecărui cuban.
Pe măsură ce vom înfăptui industrializarea, pe măsura ce vom cultiva ogoarele noastre cu ajutorul unei tehnici tot mai moderne, pe măsura ce vom construi stăvilare ce vor da apa ogoarelor noastre, pe care se vor cultiva cele mai productive culturi, pe măsură ce fabricile noastre se vor moderniza tot mai mult şi productivitatea lor va creste, pe măsură ce armata de şomeri, care azi consumă fără să producă, va începe şi ea să producă, se va îmbunătăţi nivelul de trai al poporului. Iar când oamenii muncii şi familiile lor se întreabă de ce veniturile lor nu cresc încă, care sunt cauzele care nu permit ca pe lună ce trece să fie tot mai mult de lucru, răspunsul nu poate fi decât unul: cauza este starea de înapoiere economică, insuficienta dezvoltare a producţiei, căci nu poţi folosi ceea ce nu există, nu poţi folosi ceea ce nu se produce. Ori de cite ori familia reflectează asupra cauzei restricţiilor pe care trebuie să le accepte, singurul răspuns posibil este ca ele sunt provocate de starea de stagnarea economica a ţării, de lipsa unei producţii dezvoltate. Ele sunt o urmare a faptului că mai există sute de mii de oameni fără lucru, că nu avem destule întreprinderi, ca importam produse industriale de peste hotare în loc să le producem aici. Singura cale de ridicare a nivelului de trai al familiei, singura cale posibilă care duce la aceasta este dezvoltarea producţiei naţionale. În măsura în care se va înfăptui industrializarea ţării, generaţia noastră va fi compensată pentru sacrificiile pe care le face astăzi. (Aplauze.)
Ea va obţine însă nu numai bunurile ce-i vor reveni ca urmare a creşterii generale a veniturilor sale. Copiilor generaţiei noastre li se va asigura un nivel de trai mai ridicat, o viata mai bună decât cea pe care o ducem noi astăzi.
Nici acestea nu sunt însă toate bunurile materiale ce-i vor reveni drept compensaţie. Banii care sunt oferiţi astăzi statului vor fi restituiţi, şi încă cu dobândă, cu o dobândă mare. De ce se va plăti o dobânda mare? Pentru ca ea se va plăti poporului, nu domnilor (aplauze) care poseda multe milioane. Vom plăti în medie 7,5% pe an, ceea ce va însemna ca orice suma se va dubla în 10 ani, iar în 20 de ani va deveni de patru ori mai mare.
Calea României nu trebuie să fie îmbunătăţirea nivelului de trai ca urmare a unor politici guvernamentale care decretează un astfel de surplus de bunăstare, calea României trebui să fie legată de evoluţia sa productivă. Trebuie să începem cu toţii un efort de conversie a muncii şi energie noastre în mijloace de producţie industriale şi agricole. Dacă scopul muncii va fi un generic "trai mai bun", nu vom fi trăind niciodată mai bine pentru că un virtual mai bine este, aproape întotdeauna, o iluzie în lipsa unei producţii de bunuri care să acopere consumul.
Episodul viitor:
Un discurs la care politicienii ar trebui să ia aminte, a zecea parte
No comments:
Post a Comment