Viaţa este ciclică. Dacă nu ne amintim unde au dus căile trecutului, vom merge mereu şi mereu pe aceleaşi căi greşite. Cuba mijlocului de secol XX a trăit aceleaşi probleme de astăzi ale României. Poate ar trebui să deschidem larg ochii la trecut pentru a nu cădea în aceleaşi capcane în viitor.
Prezint deci, într-un mini-serial, un discurs al lui Fidel Castro cu subiectul CAPITALUL PRIVAT STRĂIN NU SLUJEŞTE NICIODATĂ BINELE ŢĂRII ÎN CARE ESTE INVESTIT. Cuvântarea a fost rostită de Fidel Castro la 24 februarie 1960 în faţa conducătorilor organizaţiilor muncitoreşti. Textul l-am găsit într-o culegere de texte, "Fidel Castro - Cuvîntări Alese", Editura Politică, Bucureşti, 1961.
Episodul trecut:
Un discurs la care politicienii ar trebui să ia aminte, a şaptea parte
Reîntoarcerea la trecut nu este o soluţie pentru noi
Reîntoarcerea la trecut nu este calea noastră, căci nu pentru aceasta au murit 20.000 de cubani, nu pentru aceasta au luptat atâtea generaţii. (Aplauze.) Dacă am vrut să dam ţăranilor pământ, dacă am vrut să producem mărfurile aici în loc sa le importam, dacă am vrut să vindem mărfurile noastre pe toate pieţele lumii, să apăram industria noastră naţională, să apăram valuta noastră, dacă am vrut cu adevărat să apăram poporul, a trebuit să pornim la rezolvarea tuturor acestor probleme. Aceasta era o cale de luptă, de lupta împotriva duşmanilor poporului, dar singura cale revoluţionară. Orice alta cale nu putea reprezenta decât cedarea în faţa unor interese contrare progresului ţării noastre. Ar fi fost calea trădării poporului, o cale pe care nu puteam păşi. (Aplauze.)
Am fi putut merge pe drumul uşor al guvernanţilor de ieri, dar am ales calea grea şi plină de riscuri, dificilă, dar singura justă, calea pe care popoarele pot să progreseze, pot să-şi cucerească adevărata fericire şi să-şi rezolve cu adevărat problemele care stau în faţa lor.
A trebuit să luptam împotriva reprezentanţilor unor interese ostile nouă, deoarece nu intenţionam să aşteptăm ca ei să vină la noi şi sa înceapă să rezolve problemele noastre după aprecierea lor. Pentru a rezolva problemele noastre a trebuit să luptăm împotriva reprezentanţilor acestor interese şi să suportam consecinţele măsurilor pe care am fost siliţi să le luam, pentru că nu aveam altă alternativa. Revoluţia a mers pe drumul just. Revoluţia n-a spus poporului: "Cheltuiţi mai mult decât aveţi", "Consumaţi mai mult decât produceţi", "Nu are importanţă că va veni capitalul străin, care vă va transforma în robi". Nu, noi am spus poporului: "Nu aşteptaţi rezolvarea problemelor de la capitalul străin". (Aplauze.) Am spus: "Consumaţi mai puţin decât produceţi, consumaţi mai puţin, pentru ca apoi să putem investi fonduri în industrie, deoarece aceste fonduri nu au de unde să ne vina din afară. Banii trebuie găsiţi aici, trebuie economisiţi aici, trebuie să-i obţinem din producţia naţională, din acea parte a producţiei naţionale pe care nu trebuie s-o cheltuim, ci s-o economisim". Cu alte cuvinte, în loc să consumam 100 de funzi de cereale din 100 de funzi produşi, trebuie să consumăm 90 de funzi, iar restul de 10 funzi să-i folosim pentru investiţii. Nu putem consuma toate
grinele, pentru că în acest caz nu ne vom putea semăna ogoarele, nu ne vom putea dezvolta, nu vom putea da de lucru celor ce n-au de lucru, nu vom putea ridica nivelul de trai al poporului.
Aceasta era singura cale justă pentru o ţară care vrea să se elibereze. Iar dacă vom recurge la capital străin, apoi nu la un astfel de capital care se investeşte în interesul străinilor, ci la unul care devine un bun al naţiunii, pentru ca naţiunea să-l folosească, pentru ca ramurile industriei în care va fi investit să devină naţionale. (Aplauze.) Naţiunea va plăti pentru acest capital cu producţia sa, însă ramurile industriei în care el este folosit trebuie să fie naţionale, pentru că ţara să nu mai depindă de voinţa unor patroni străini, pentru ca ţara să rămână stăpâna bogăţiilor sale, căci nu poate fi libera o ţara a cărei economic este controlată de străini.
Căci ei vor voi să dicteze după aceea nu numai în economic, ci şi în politică, vor voi să comande în toate domeniile vieţii ţării. (Aplauze.)
Ceea ce ne sfătuiau să facem trădătorii revoluţiei şi reacţionarii era o politică de trecere a economiei noastre în mâinile străinilor, în mâinile unor stăpâni străini, astfel ca fericirea poporului, speranţele lui într-o viitoare ridicare a nivelului său de trai să depindă nu de munca poporului, nu de voinţa lui, ci de voinţa atotputernică a stăpânilor străini ai economiei noastre. Aceasta cale — o cale antinaţională - ne-o propuneau reacţionarii. Şi tot ei ne criticau, criticau revoluţia pentru că n-a pornit pe acest drum al căutării unor noi stăpâni străini ai economiei noastre, ci a ales un drum prin care naţiunea a devenit stăpână deplină a resurselor sale naturale şi a bogaţiilor sale. (Aplauze.)
În această problemă nu există o cale de mijloc, şi poporul a înţeles acest lucru. Poate că se mai îndoieşte cineva de aceasta? Cine se îndoieşte că poporul a înţeles pe deplin acest lucru, acest adevăr, când e fapt cunoscut că de îndată ce el a devenit evident pentru naţiune, din rândurile muncitorilor a şi pornit iniţiativa de a oferi statului o parte din salariile lor? (Aplauze.)
Aceasta iniţiativă a pornit din rândurile acelora care nu aveau bani de prisos, din rândurile acelora care dispuneau de puţine mijloace. Ea a pornit din rândurile oamenilor muncii şi consta în aceea ca oamenii muncii cedează temporar o parte din veniturile lor pentru a fi investite în economia ţării. Cu alte cuvinte, în loc să consume 100% din salariile lor, ei vor consuma numai 96%, iar 4% vor ceda naţiunii pentru dezvoltarea bogăţiilor ei. (Aplauze.) Ei dau aceste 4% din câştigul lor pentru ca patria să nu mai aibă stăpâni străini, pentru ca economia să se afle sub conducerea cubanilor, pentru ca fericirea lor sa nu depindă de voinţa străinilor, ci de voinţa poporului însuşi. Iată de ce fiecare muncitor cedează revoluţiei 4 centavos din fiecare peso pe care îl câştigă. El lipseşte familia sa — pe copiii sai — de aceşti centavos pentru cauza eliberării patriei, pentru dezvoltarea resurselor naţiunii prin eforturile naţiunii însăşi şi cu fondurile economisite de ea. Acest lucru nu poate să nu ne emoţioneze pe toţi. Aceasta iniţiativă a oamenilor muncii este cât se poate de înduioşătoare, pentru ca această hotărâre nu a fost impusă poporului de guvern, nu a fost impusă oamenilor muncii de către stat, ci a fost luată spontan de oamenii muncii. Un guvern nedemocratic ar fi impus o asemenea obligaţie muncitorilor. Noi am aparat în mod patriotic şi cu abnegaţie interesele poporului nostru, interesele oamenilor muncii. (Aplauze.) Şi oamenii muncii au sprijinit din proprie iniţiativă acţiunile noastre, au adoptat spontan o hotărâre cu care ne putem mândri în fata întregii lumi. (Aplauze). Revoluţia noastră a avut parte de o mare fericire: sprijinul pe care 1-a obţinut a fost urmarea unei hotărâri spontane a poporului însuşi. Deşi are mai puţin decât ii trebuie, omul din popor renunţă la o parte din câştigul sau, cedindu-1 naţiunii.
Nu este oare aceasta o dovada de patriotism? Nu arată oare aceasta creşterea conştiinţei revoluţionare? (Aplauze.) Nu înseamnă oare aceasta că avem un popor minunat, remarcabil? Nu înseamnă oare aceasta că Cuba este îndreptăţită să spere în victoria sa, că ea are dreptul legitim de a fi sigura de victorie tocmai fiindcă are un asemenea popor?! S-ar fi putut întâmpla asa ceva dacă poporul nu ar fi înţeles aceste probleme? S-ar fi putut întâmpla oare acest lucru dacă poporul nu ar fi înţeles aceste adevăruri, dacă poporul nu ar fi fost pătruns de conştiinţa datoriei sale? S-ar fi putut oare ajunge la aceasta dacă poporul nu ar fi avut o conştiinţa revoluţionară, dacă nu ar fi fost însufleţit de spirit de sacrificiu şi ar fi căutat numai să-şi îmbunătăţească cât mai repede traiul, să cheltuiască cât mai mult pentru sine şi să nu facă nici un fel de sacrificii? Am fi putut oare paşi înainte dacă ţara noastră nu ar avea un popor atât de minunat? Care ar fi fost soarta poporului dacă nu ar fi înţeles acest lucru? Dacă el nu ar fi înţeles situaţia actuală, aceasta ne-ar fi adus înfrângerea, întoarcerea la trecut, agravarea tuturor contradicţiilor, o şi mai mare dependentă, a economiei noastre de stăpânii străini. Ce semnificaţie are, aşadar, faptul că poporul a înţeles totul? Ce înseamnă că el este gata să facă sacrificii? Înseamnă că poporul are dreptul să creadă în victorie, pentru că el învinge atunci când se face tot ce trebuie pentru victorie, când se iau toate măsurile necesare pentru asigurarea victoriei. (Aplauze.)
Sesizaţi actualitatea... Domnul Castro spune că nu este de dorit rezolvarea problemelor de către forţe ostile Cubei. Pare banal, dar de câte ori Guvernanţii României nu fac exact acest lucru, se bazează pe "sfaturile" celor ce vor să cumpere România la preţ de promoţie...
Luaţi România, acum mai puţin cu 99,99% şi pe credit pe 1000 de ani! Aceste forţe au spus liderilor României, astfel şi poporului român, exact
"Cheltuiţi mai mult decât aveţi", "Consumaţi mai mult decât produceţi", "Nu are importanţă că va veni capitalul străin, care vă va transforma în robi", şi noi le-am ascultat... cu un motiv simplu... la ceilalţi îndatorarea era mult mai mare, deci noi avem de "recuperat"...
Episodul viitor:
Un discurs la care politicienii ar trebui să ia aminte, a noua parte
No comments:
Post a Comment