15 December 2012

Încă un terorist arestat


Ştire:


Suspect de terorism capturat în România
Bărbatul a fost capturat în data de 13 decembrie, informează DIICOT, în imediata apropiere a Ambasadei Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, având asupra sa un cuţit cu o lamă de 22 de centimetri.

De origine irakiană, bărbatul era un adept al regimului fostului dictator Saddam Hussein şi se afla în România pentru a încerca să comită atentate teroriste: erau vizate persoane din cadrul ambasadei SUA şi Marii Britanii, mai exact, susţine DIICOT, intenţiona să atenteze la vieţile angajaţilor acestor două ambasade.

Se pare că dorea să facă acest lucru în semn de protest faţă de acţiunile celor două ţări în Irak împotriva regimului lui Saddam Hussein.
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală efectuează cercetări faţă de inculpatul Khr Karim Friad, 38 de ani, cetăţean irakian, pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art.2 alin.1 pct.1 din Legea nr.61/1991 şi art.32 alin.1 lit. « g » in ref. la art.32 alin.1 lit. « a » din Legea 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului, precizează într-un comunicat de sâmbătă DIICOT-

S-a cerut arestarea preventivă, pentru 29 de zile a irakianului.

(http://www.realitatea.net/terorist-irakian-capturat-in-romania-in-zona-ambasadei-marii-britanii-la-bucuresti-ce-planuia_1074385.html#ixzz2F6uy6qW7)

Încă o dată, nu ştiu dacă să mă bucur sau să mă sperii că teroriştii sunt prinşi atât de des în România. Pe de o parte înseamnă că instituţiile statului român sunt vigilente, pe de altă parte înseamnă că România este, din ce în ce mai mult, o ţintă a teroriştilor.

Mai am o nedumerire. Irakul a fost eliberat de americani pentru a fi democratizat. Păi şi atunci, dacă e democratizat, de unde apar terorişti în România, tocmai la noi care am avut o relaţie foarte bună cu poporul irakian, când înainte de democratizare nu era picior de terorist. De ce am eu impresia că atacul Irakului şi "eliberarea" lui, în loc să cureţe acea ţară de pericolul terorist... abia ce l-a înfiinţat.

No comments:

© Gheorghe Florescu, 2008 Acest site este un pamflet politic şi, uneori, cultural, trebuie deci tratat ca atare.