Discursul preşedintelui României, Traian Băsescu, la lansarea Raportului privind competitivitatea RomânieiPreşedintele României, Traian Băsescu, a participat miercuri, 14 decembrie a.c., la lansarea Raportului privind competitivitatea României, eveniment organizat de Camera de Comerţ Americană din România, prilej cu care a susţinut următorul discurs:
„Bună dimineaţa, bine v-am regăsit! Încep prin a mulţumi pentru invitaţia de a participa la acest seminar legat de competitivitate. Mărturisesc că n-am avut timpul necesar să analizez studiul AmCham. Vă asigur că o voi face în zilele următoare, însă legat de competitivitate nu este neapărat nevoie să ai un studiu. Este suficient să priveşti cu ochiul liber la societatea românească, la administraţia românească şi să înţelegi care sunt zonele care slăbesc competitivitatea României. Sigur, este un lucru rău când iei tot pachetul de lucruri care trebuie făcute mai bine şi ai impresia că tot acest pachet de zone în care România este mai puţin competititivă decât ţări din Uniunea Europeană ar fi problema fundamentală care împiedică evoluţia pozitivă a ţării. Şi ar putea fi corectă şi această abordare dacă lucrurile n-ar fi în mişcare. Încerc să-mi imaginez cum ar fi arătat un astfel de studiu acum 10 ani. Dacă astăzi suntem competitivi în 25 de zone ale studiului şi necompetitivi în 49 şi la media europeană în 22, aş spune că aproape este un echilibru. Nu ştiu cum ar fi arătat un astfel de studiu în 2000. Cred că cele 25 de zone în care suntem competitivi s-ar fi limitat la una-două, probabil. Aş spune, ca o primă apreciere, că perspectiva noastră, resursa noastră extraordinară este, dacă vreţi, în cele 49 de zone în care nu suntem competitivi. Acolo este resursa noastră de creştere şi de competitivitate şi, dacă am privi la progresul din ultimii 10 ani, nu spun la progresul din ultimii 20 de ani, ne-am da seama că România se mişcă, că are resurse să devină tot mai competitivă. Iar eu am vorbit despre nevoia de creştere a competitivităţii de multă vreme şi ideea pare a prinde tot mai mult, chiar şi în clasa politică, ceea ce este îmbucurător. Sigur, nu am capacitatea de a face o analiză amănunţită, aşa cum studiul a făcut.
Înainte de a trage câteva liniuţe pe diverse domenii, aş spune că studiul are totuşi şi o contradicţie sau o confirmare a ceea ce eu am spus mai înainte - contradicţia între speranţa şi viziunea managerilor legată de creşterea investiţiilor lor în România şi notele care apar atunci când privim la note. Eu într-o ţară cu nota 2,95 nu m-aş duce dacă aş fi investitor. Şi, totuşi, managerii consultaţi spun în proporţie de peste 50% că vor creşte investiţiile, vor creşte numărul de angajaţi. Cred că cifrele trebuie puţin armonizate şi cu diferenţa între percepţie şi realitate. Este un factor care nu poate fi măsurat - diferenţa între percepţie şi realitate -, dar eu cred că abordarea managerilor care spun “ne vom mări investiţiile în perioada următoare, vom mări numărul de angajaţi”, estimările noastre s-au adeverit. Estimările noastre au fost mai slabe decât ceea ce ni s-a întâmplat, spun 19% dintre manageri, dar 50% spun “da, a fost o apreciere corectă, aşteptările noastre au fost confirmate de ce s-a întâmplat pe piaţa românească” ne arată că avem şi o problemă de percepţie. Este o oarecare diferenţă între percepţie şi realitate, pe de o parte, pe de altă parte discrepanţa dintre cifre şi estimările managerilor sau viziunea managerilor legată de activitatea lor în România poate fi generată chiar de ceea ce vă spuneam la început, progresul pe care România l-a realizat la diverşi indicatori în ultimii 10 ani sau în ultimii 20 de ani. Este clar că lucrurile se mişcă. Eu nu sunt aici însă pentru a critica acest studiu, pe care îl consider extrem de necesar. Avem un punct de plecare. Până acum nu am ştiut la câţi indicatori suntem competitivi şi la câţi indicatori suntem necompetitivi.
Studiul pare a fi realizat pe cifrele din 2011. Hai să vedem ce se întâmplă în 2012. Cred că cel mai mare merit al acestui studiu este că ne-a dat o bază de plecare legată de tema fundamentală a lumii capitaliste de astăzi: competitivitatea şi cum o obţinem. Este bine că pentru prima dată avem un set de elemente de la care să ne măsurăm în continuare, să vedem ce se întamplă şi chiar e interesant să vedem evoluţia numărului de zone în care suntem competitivi şi a celui în care nu suntem competitivi. Aş mai face o observaţie: competitivitatea unei ţări nu poate fi dată numai de guvern şi administraţie. Sectorul privat este parte a indicatorilor de competitivitate pentru o ţară şi, ca să mă înţelegeţi fără să interpretaţi că este vreun atac, cum a contribuit la competitivitatea României sistemul bancar care a fost atât de generos în perioadele în care ne-am umflat şi acum devine tot mai restrictiv? Cât de competitivă a fost analiza factorului privat în finanţarea aproape fără limite şi fără o bună analiză a capacităţii împrumutatului de a mai plăti banii înapoi? Cât de competitiv este să dai credite cu buletinul? Nu aş vrea să credeţi că am intrat într-un clişeu, dar putem da multe alte exemple - vezi Nokia, vezi Fordul, care s-a angajat să producă 300.000 de automobile pe an şi produce 20.000 de remorci sau minivan-uri, vezi marile consultanţe cu nume mari pe piaţa românească şi care în bună înţelegere cu constructorul vin şi dau ministerului facturi cu 50% mai mari. Deci chestiunea competitivităţii ţine de două părţi, iar dacă vorbim de corupţie şi ea ţine de două părţi. Aş vrea să fim foarte clari: nu mut la nimeni responsabilitatea, dar ea trebuie împărţită şi asumată. Un funcţionar corupt nu poate fi corupt dacă nu are un partener care să-i dea un ban în mână. Un minister nu poate plăti cu 50% mai mult dacă nu există un consultant care să valideze ce spune constructorul. Da, da, mărim factura. Şi ministerul e în imposibilitatea de a reacţiona, pentru că în justiţie oricine câştigă dacă are şi avizul consultantului că trebuie să mărească preţul cu 50% la lucrări publice. Deci, eu cred că esenţa realităţilor româneşti în primul rând trebuie să iasă din ipocrizie. Dacă este corupţie, statul singur nu poate fi corupt. Are un partener, dacă discutăm numai de corupţie. Statul singur nu poate fi neperformant, are un partener şi asta este economia în general privată, în România.
Deci haideţi să ne asumăm împreună ce avem de făcut. Cel mai uşor lucru pentru sectorul privat este să critice statul. Cel mai uşor lucru pentru stat este să fie indiferent la problemele mediului de afaceri. Eu cred că nu suntem în această situaţie de “cel mai uşor”; şi unii, şi alţii vrem să avem performanţă, să fim competitivi. Şi statul român vrea să fie competitiv cu tot ansamblul lui, uneori mult prea greoi, şi mediul de afaceri din România are ca obiectiv să fie competitiv. Eu cred că asumarea de ambele părţi a responsabilităţilor este un lucru esenţial. Şi acum mă voi referi mai mult la stat. Cadrul legislativ: n-am putea spune că avem cel mai fericit cadru legislativ, dar suntem departe de a avea un cadru legislativ nefericit. Aş spune că cea mai mare problemă în ceea ce priveşte cadrul legislativ este implementarea cadrului legislativ existent, corecta implementare a legilor, corecta aplicare a legilor, rapida aplicare a legilor. Şi aici fac referire şi la una din îngrijorările mele majore legată de cele patru Coduri. Primul Cod a intrat în vigoare, mai avem trei Coduri şi corecta implementare a acestor coduri are şansa să dea României acea justiţie de care aveţi nevoie şi dumneavoastră, ca şi mediu de afaceri, şi fiecare cetăţean, o justiţie eficientă, o justiţie care să se pronunţe corect şi repede. O altă zonă care ne împiedică performanţa în competitivitate, dincolo de incorecta implementare a legilor, este legată de legile stufoase şi, uneori, contradictorii. Sigur, în ultima perioadă, acest fenomen a fost diminuat, al contradicţiei dintre diverse legi, dar încă avem legi mult prea complicate. Spre exemplu, legat de legislaţie stufoasă, autorizaţiile de construire pe care le dau primăriile, legislaţia este extrem de dificilă. Zilele trecute mi-a venit pe birou la promulgare o iniţiativă legislativă extrem de seacă, aş spune, cu două articole, în care se spunea că dacă în 30 de zile primăria nu eliberează autorizaţia de construire, se consideră eliberată. Dacă am fi într-un mediu de afaceri în care să avem conştiinţa şi convingerea că mediul de afaceri reacţionează el conform legii întotdeauna, n-aş avea ezitări să promulg această lege. Deocamdată însă o voi trimite înapoi, pentru că riscăm să ne apucăm să construim fiecare pe unde vrem, să ne găsim un prieten în primărie care să ţină autorizaţia şi în ziua 31 plantăm lângă Ateneul Român un turn de 50 de etaje.
Vedeţi că eu sunt adeptul simplificării legislaţiei, ca un motor al creşterii economice şi al creşterii competitivităţii. Întrebarea mea este - şi aici va trebui să găsim un răspuns în cursul anului viitor: avem un mediu de afaceri suficient de matur, care, scos din chingile birocratice, să se conformeze şi legii, şi bunului-simţ? Asta apropo, de exemplu, blocul de lângă catedrala catolică, care, tot aşa, a fost construit cu o autorizaţie întârziată. În administraţia publică, în mod categoric, pentru a creşte competitivitatea, pentru a creşte încrederea, ne trebuie mult mai multă transparenţă. Eu nu spun că prin birourile administraţiei publice centrale şi locale se ascund numai oameni care fac ilegalităţi, dar ce nu fac în mod cert - nu comunică. O administraţie publică care nu comunică este din capul locului o administraţie netransparentă. Pentru cei care au lucrat cu mine într-un fel sau altul când eram primar la capitală, ştiu că am introdus o inovaţie pe site-ul primăriei - introduse toate facturile de la constructori şi de la orice prestator, cu dată, cu sumă, pentru a se transparentiza procesul plăţilor facturilor. Vă rog să vedeţi dacă mai este pe site-ul primăriei această informaţie cu valoarea facturii, cu data la care s-a înaintat factura. Deci nevoia de transparenţă care să dea încredere într-un administrator trebuie înţeleasă şi de ministere şi de administraţia locală. O transparenţă şi în principal în utilizarea banilor publici este esenţială şi eu cred că aici administraţia românească păcătuieşte încă foarte mult. Sau, spre exemplu, de ce să nu ştie populaţia cu ce valoare s-a contractat o lucrare publică şi ce valoare s-a plătit până la urmă, cu explicaţie, dacă suma este mai mare. Plătitorul de taxe trebuie să ştie de ce valoarea iniţială a fost crescută cu 30%, cu 40% sau cu 2%. Pentru că o astfel de transparentizare a administraţiei ar genera în primul rând grija administratorului pentru modul cum sunt cheltuiţi banii, aşa, chiar dacă nu-i corupt, stă fără grijă: “nu mă trage nimeni la răspundere de ce am plătit cu 50% mai mult pentru un drum”. Tot în administraţia publică am putea creşte competitivitatea dacă ar funcţiona corect criteriile de carieră, altele decât criteriile politice în numirea şefilor; criteriul de carieră. Cum ajung director general într-un minister? Cum ajung secretar general al unui minister? Cum ajung şef de serviciu într-o primărie, cum ajung director general într-o primărie? Funcţionarul ar trebui să ştie, iar politicul trebuie să ia notă de faptul că nu vom avea o administraţie competitivă, deşi văd că administraţia obţine cele mai mari note în acest raport, dar ea nu va fi competitivă până când nu vor fi instaurate şi respectate criteriile de carieră. O să îmi spuneţi: "domnule Băsescu, dar eşti preşedinte din 2007". Vă pot spune că preşedintele poate să ceară. Important este ce decid partidele, iar partidele încă nu reuşesc să se decupleze de numirile pe criterii politice, şi asta reduce competitivitatea, reduce chiar stimulentul de a fi în administraţia publică pentru oamenii valoroşi, pentru că ei ştiu că plafonul de evoluţie profesională şi în funcţii e foarte jos, nefiind angajat politic.
În infrastructură, am văzut cifrele foarte proaste pentru infrastructura românească. Personal cred că nu sunt aşezate date comparabile, chiar diferenţa de trei ani în intrarea în Uniunea Europeană creează o diferenţă foarte mare, spre exemplu, între România şi Polonia. Vreau să vă spun un lucru despre Polonia şi nu trebuie să supere pe nimeni. Şi eu mi-am pus întrebarea de ce merge atât de greu absorbţia fondurilor la noi şi m-am uitat la Polonia, care are o performanţă foarte bună. Am fost surprins să constat că în primii trei ani au avut aceleaşi probleme ca şi noi, tot nivel de absorbţie foarte scăzut. Până când toată maşinăria administrativă s-a pus în funcţiune, înţelegând foarte bine criteriile extrem de exigente ale Bruxellesului, a trebuit să treacăo perioadă de trei ani. Din păcate, acelaşi lucru s-a întâmplat şi la noi. Abia sfârşitul acestui an şi anul viitor vor fi probabil ani care să ne satisfacă din punct de vedere al absorbţiei fondurilor. În ceea ce priveşte resursele umane, aprecierile foarte bune date resursei umane sunt legate de inventivitate în acest studiu, în această analiză, de creativitate ş.a.m.d.. Dar pregătirea profesională este o zonă extrem de scăzută. Exact acestui lucru am încercat noi să răspundem prin noua Lege a educaţiei şi sper ca în anii următori - şi aici nu discutăm de un an sau doi, Legea educaţiei generează efecte peste cinci, zece ani - în anii următori îmbunătăţirea calităţii forţei de muncă să fie unul din avantajele noastre competitive; dincolo de creativitatea şi ingeniozitatea specifică românilor, şi buna pregătire profesională să creeze un alt asset al creşterii competitivităţii noastre. Politicile monetare şi fiscale mult blamate, mult discutate sunt cele care sunt în perioadă de criză, iar 2011 nu poate crea condiţii să spunem că am făcut ce am vrut ca să fie bine. Şi Guvernul, şi Banca Naţională, şi băncile au făcut ce a trebuit pe timp de criză. Eu sper că, după ieşirea din criză, parametrii legaţi de competitivitatea sectorului fiscal şi monetar din România să arate mult mai bine. Sunt câteva observaţii, deci aş concluziona cu privire la acest studiu, este extrem de important. În sfârşit avem parametrii anului 2011. Ei devin măsurabili şi extrem de utili pentru Guvern şi pentru mediul de afaceri în a vedea evoluţiile în ceea ce priveşte competitivitatea.
N-aş vrea să am o intervenţie foarte lungă şi, totuşi, fiind unul din cei 27 care au fost în Consiliul European la ultimul consiliu, aş vrea să vă transfer puţin informaţia atât cât ea se poate da. Prima observaţie este că noi, europenii, am fugit tot timpul în spatele crizei. De fiecare dată măsurile pe care le-am luat în consiliu au fost în spatele evoluţiei crizei, şi nu în faţa ei, de asta nici nu au putut să o oprească, criza datoriilor suverane şi pierderea de credibilitate. Deciziile care s-au luat acum nu sunt pentru a stopa datoria crizelor suverane. Chiar dacă unii politicieni susţin acest lucru, opinia mea este că măsurile decise acum sunt pentru a ne schimba modul de acţiune în viitor, dar ele nu rezolvă nici datoriile Italiei, nici datoriile Greciei, nici ale Spaniei, nici ale Portugaliei, nici ale României, nici ale Marii Britanii, nu le rezolvă pe ale nimănui. S-au creat doar sau s-au discutat doar mecanismele care să evite pe viitor o astfel de criză, dar nu soluţiile de ieşire din actuala criză, a datoriilor suverane, la ele mă refer, la această criză. Şi mai pot face o observaţie personală, care nu are nicio legătură cu Consiliul: a apărut cel mai tare politician al lumii şi probabil unii vor fi dezamăgiţi că nu se numeşte nici Obama, nici Putin, nici Medvedev, nici Sarkozy, nici Merkel, nici Băsescu, nici Papandreou, numele acestui politician se numeşte Piaţă. Nu am mai auzit în ultimele luni politicieni care să vorbească despre ce este de făcut pentru popoarele lor, care este situaţia financiară a celor care i-au ales, toţi încearcă să satisfacă cererile pieţei. Şi trebuie să recunosc că piaţa nu a ales pe niciunul dintre noi, dar toţi, fără excepţie, privim în primul rând la ce se întâmplă acolo. Este clar că piaţa ne-a pus pe toţi cu spatele la zid, cel puţin pe europeni, şi ne cere mai mult decât putem da. Iar eu cred că această confruntare dintre piaţă şi liderii politici europeni trebuie să înceteze printr-un armistiţiu, un armistiţiu pe un termen de 3-4-5 ani, pentru că noi nu avem soluţii să câştigăm protejându-ne naţiunile, şi piaţa nu poate omorî exact cei de la care a câştigat cel mai mult: guvernele. De aceea cred că, dincolo de a alerga în urma realităţilor pieţei şi venind tot timpul prea târziu, dincolo de a încerca artificii neconvingătoare, suntem la momentul la care politicienii europeni trebuie să negocieze cu pieţele, şi nu brutal. Dacă vom mai repeta exerciţiul cu Grecia, să spunem băncilor “vă tăiaţi 50% din datorii”, probabil că nu vom putea ajunge la o înţelegere cu piaţa. Va trebui să găsim formula armistiţiului în avantajul ambelor părţi. O soluţie care să nu ne împingă la a introduce măsuri de austeritate care nu pot fi susţinute social, iar pe de altă parte finanţatorii guvernelor - fie că sunt bănci, fie că sunt fonduri de investiţii, fie că este pur şi simplu piaţa -, să aibă certitudinea că într-un timp rezonabil, dar nu acum, într-un timp rezonabil îşi vor primi banii pe care i-au împrumutat guvernelor zeci de ani, bani care le-au adus profituri foarte mari. Deci cred că soluţia crizei datoriilor suverane în Europa este un armistiţiu negociat. Nu ştiu cât de repede vom putea să îl realizăm, dar poate întâlnirea aceasta este un semnal şi pentru în afară.
Aş mai face o observaţie legată de cauzele crizei. Criza datoriilor suverane este expresia demagogiei politicienilor, indiferent unde s-ar afla ei în Europa şi în ce capitală ar locui. Datoriile nu au fost create în mod necesar pentru dezvoltare de infrastructuri sau pentru dezvoltarea sistemelor de educaţie sau pentru dezvoltarea cercetării. Cea mai mare parte a datoriilor statelor vine din creşterile nesustenabile de salarii, de pensii, de ajutoare sociale, din proiectarea uui sistem social nesustenabil pe termen foarte lung. Aceste sisteme au fost create pentru a aduce voturi, pentru a arăta ce bine guvernează în favoarea oamenilor politicienii aflaţi la putere, iar astăzi toată Europa socială plăteşte factura acestei abordări. Eu aş încheia spunând un singur lucru: această criză a pus capăt teoriei statului social nesustenabil şi ne obligă la crearea statului performant, a statului competitiv, ca singură sursă de a creşte prosperitatea cetăţenilor noştri. Vă mulţumesc mult. Vă doresc o zi bună!”
Departamentul de Comunicare Publică
14 Decembrie 2011
(http://www.presidency.ro/?_RID=det&tb=date&id=13466&_PRID=lazi)
No comments:
Post a Comment