27 September 2011

Sinteză practică pentru uzul politicienilor, 8


În episodul trecut vorbeam despre SCHEMELE DE ASIGURARE PENTRU PENSIE CATEGORII DE PENSII ÎN SISTEMUL PUBLIC DE PENSII. În acest episod voi prezenta, succint, principalele tipuri de pensii.

În cadrul sistemului public de pensii se acordă următoarele tipuri de pensii

1. Pensia pentru limita de vârstă

Această pensie se acordă dacă asiguraţii îndeplinesc, cumulativ, condiţiile care permit pensionarea, în special legate de vârstă şi de stagiul minim de cotizare.
Dacă un angajat îndeplineşte vârsta şi stagiul de cotizare, acesta îşi poate continua activitatea în măsura în care angajatorii sunt de acord cu acest lucru.

2. Pensia anticipată

Dacă există un decalaj mare între vârsta de pensionare şi stagiul complet de cotizare, se poate cere pensia anticipată. De exemplu, dacă un asigurat depăşeşte stagiul complet de cotizare cu 10 ani şi are mai puţin de 5 ani până la vârsta standard de pensionare, ar putea cere pensia anticipat. La împlinirea limitei de vârstă, pensia anticipată devine pensie pentru limită de vârstă.

3. Pensia parţială

Pensia parţială este o pensie anticipată care însă nu atinge acea vârsta minimă de depăşire a stagiului complet de cotizare. În exemplul de mai sus, ar însemna că stagiul complet de cotizare a fost depăşit, dar nu s-a atins acei 10 ani. La împlinirea limitei de vârstă, pensia parţială devine pensie pentru limită de vârstă.

4. Pensia de invaliditate

Această pensie se îndreaptă spre cei asiguraţi care şi-au pierdut capacitatea de muncă total sau parţial (minimum 50% din capacitate de muncă pierdută) din cauza accidentelor de muncă, a bolilor profesionale, a tuberculozei, dar şi a bolilor obişnuite sau accidentelor care nu au legătură directă cu munca. Mai pot beneficia de această pensie şi asiguraţii care satisfac obligaţii militare, elevii, ucenicii, studenţii în cazul în care şi-au pierdut total sau cel puţin jumătate din capacitatea de muncă din cauza unor accidente sau a unor boli profesionale survenite în timpul şi din cauza unei practici profesionale. Mai pot beneficia de pensie de invaliditate participanţii la revoluţie rămaşi cu o pierdere a capacităţii de muncă.

Invaliditatea poate fi:
- de gradul 1 în cazul pierderii totale a capacităţii de muncă, invalidul fiind în îngrijirea permanentă a altei persoane
- de gradul 2 în cazul în care există o pierdere totală a capacităţii de muncă dar invalidul are posibilitatea de a se auto-conduce, auto-orienta în spaţiu, fără a necesita îngrijirea permanentă a altei persoane.
- de gradul 3 în care se pierde mai mult de jumătate din capacitatea profesională dar invalidul poate să presteze în continuare o activitate profesională

5. Pensia de urmaş.

Acest tip de pensie se îndreaptă spre copii şi soţul supravieţuitor. Condiţiile de acordare stipulează faptul că persoana decedată trebuie să fi fost pensionar sau să fi îndeplinit condiţiile obţinerii unei pensii. Condiţiile de acordare a acestui tip de pensie sunt date prin lege.

După scandalul legilor speciale... parlamentarii încă mai vor o pensie specială. De ce? Pentru că şi aceşti "super-eroi ai României" vor ajunge să numere dureros suta de lei.

http://fs70.trilulilu.ro/imgs/spal/supereroii-la-pensie_ac3f0b0f32770a.jpg
(http://www.trilulilu.ro/spal/ac3f0b0f32770a)

Şi aici se încheie mica serie privitoare la pensii... Dacă vă interesează, ar putea urma asigurările de sănătate.

No comments:

© Gheorghe Florescu, 2008 Acest site este un pamflet politic şi, uneori, cultural, trebuie deci tratat ca atare.