13 April 2010

Un discurs demn de a fi semnalat


Examenul maturităţii vine la timp?

http://sorinaplacinta.files.wordpress.com/2010/03/sorina1.jpg

Doamnelor şi domnilor, stimaţi colegi,

Parlamentul României, instituţia care reprezintă elita clasei politice, trece printr-un examen care poate şi trebuie sa fie definitoriu pentru identitatea sa: examenul de maturitate. La fel justiţia precum şi mediul de afaceri. Ca orice examen are mai multe probe: testul de moralitate, acela de eficienţă şi, nu în ultimul rând, testul de viziune.
De 20 de ani suntem puşi în discuţia cetăţii ca fiind –paradoxal- aleşii fără încredere. Oameni pe care cetăţenii îi votează doar pentru un nou exerciţiu al dezamăgirii. De aceea am convingerea că ceea ce se întâmplă în ultima perioadă este un rău necesar. Arestarea în premieră a unui coleg senator reprezintă drumul spinos pe care trebuie să îl parcurgem pentru a afla cum suntem cu adevărat.
Eu nu ştiu dacă dl. Voicu este vinovat sau nu. Dar vreau să aflu. Se vorbeşte despre caracatiţe, reţele, încrengături de interese şi vinovăţii, se vehiculează suspiciuni de corupţie la nivel înalt. Aştept ca justiţia să se pronunţe în termeni clari, cu argumente, probe şi verdicte date fără urme de îndoiala.
Nu vreau să trăiesc într-o ţară a cărei clasă politică este susceptibilă de minciună, a cărei justiţie e lipsită de credibilitate şi al cărei mediu de afaceri se ridică nu pe principii de eficienţă, ci pe relaţiile de cumetrie, cultivate timp îndelungat cu diverşi indivizi sus-puşi şi şantajabili. Şi mai vreau să ştiu ceva: cazul Voicu e singular sau mai sunt printre noi colegi asupra cărora planează suspiciuni similare? Ar fi cel puţin naiv din partea mea să cred că fenomenul corupţiei are o singură culoare politică şi un singur palier de evoluţie: clasa politică. Realitatea arată fără tăgadă că fenomenul corupţiei murdăreşte tot ceea ce atinge, de la partide la mediul privat, de la administraţia publică la justiţie, de la mediul de afaceri la medici, profesori sau notari.
Aud opinii ale unor prestigioşi (altfel) formatori de opinie conform cărora întreaga discuţie despre cazul Voicu ar fi doar o perdea de fum, menită să ascundă adevăratele probleme ale României reale: problemele economice. Eu vin din mediul privat şi nu ştiu cum poţi face profit fără muncă asiduă, de dimineaţa până seara. Ceea ce aud în jurul meu însă, despre oameni care s-au îmbogăţit în doar câteva luni, fără să câştige la loto, îmi demonstrează că există şi alte căi, mai uşoare, mai rapide, căi obscure. Fenomenul devine periculos nu numai prin existenţa sa, sau prin faptul că ar crea un precedent periculos, ci şi prin faptul că devine un model deosebit de periculos pentru cei care acum învaţă de la noi.

Stimaţi colegi,
Vă cer să schimbăm, începând cu noi, nu numai această realitate ci şi această percepţie. Vă cer onestitate, deschidere şi curajul de a trece printr-un proces corect de curăţenie morală. Trebuie să redăm demnitarului roman demnitatea misiunii sale. Aş vrea să cred că această declaraţie nu va fi receptată ca fiind un atac la adresa unei formaţiuni sau a alteia. În faţa adevărului nu avem culoare politică. Vă cer să fim corecţi! Să renunţăm la relaţiile preferenţiale cu oameni de afaceri, judecători, politicieni sau avocaţi. Cer justiţiei dreptate şi transparenţă! Şi am convingerea că, după ce statutul nostru se va fi clarificat, vom recâştiga încrederea pierdută a oamenilor în slujba cărora ne aflăm.

Sorina Plăcintă
Senator PDL Vrancea

(sursa: http://sorinaplacinta.ro/2010/04/13/cea-mai-recenta-declaratie-politica/)

No comments:

© Gheorghe Florescu, 2008 Acest site este un pamflet politic şi, uneori, cultural, trebuie deci tratat ca atare.