30 June 2009

Cine este tatăl lor, tatăl procurorilor?


Fac din ce în ce mai greu faţă tentaţiei de a spune că procuratura este, de la A la Z, în mâna (sau buzunarul) preşedintelui, inclusiv DNA şi Laura Codruţa Kövesi. Sigur, eu îmi tot repet că nu se poate să fie adevărat, sunt simple bârfe, sunt simple potriveli, sunt lucruri aranjate de un cartel al neadevărului care face totul ca preşedintele să cadă într-o lumină proastă... dar deja gradul dintre incredibil şi credibil a fost depăşit, raţiunea mea nu se mai poate împotrivă comportamentului de ţar al tătucului nostru, oricât ar fi ea de conştientă că totul este o manipulare.

Pe de o parte DNA - Secţia de combatere a corupţiei a înregistrat dosarul penal cu numărul 147/P/2009 în care se efectuează "acte premergătoare" ceea ce îi permite doamnei Ministru să ceară suspendarea comisiei de anchetă în cazul său.

Pe de altă parte doamna Ministru o scoate "basma curată" pe aleasa Elena Băsescu.

În sfârşit, cu o viteză fulgerătoare, au apărut trei "pesedişti" cu probleme cercetate...

Doamnelor şi domnilor... pardon Doamnelor, domnişoarelor şi domnilor,
Nu vreţi voi să vă bateţi într-o lume virtuală şi să ne lăsaţi în pace cu jocurile acestea tip Monopoly? Instituţiile statului român nu aparţin politicii, ci poporului român. Daţi poporului ce e al poporului şi lui Dumnezeu ce e al lui Dumnezeu. Vorba ceea, astăzi distanţa dintre un Patriarh şi un Mitropolit nu prea este mare, a spus-o printre hohote implicite preşedintele, dar hai să nu facem din preşedinţi dumnezei minori.

Astăzi doamna Monica Maria Iacob-Ridzi se prezintă la Comisia Parlamentară şi tot astăzi este şi ziua în care domnia sa împlineşte 32 de ani. Îi urez La mulţi ani!, chiar dacă contextul cercetării domniei sale ar putea da alt context acestei urări.

No comments:

© Gheorghe Florescu, 2008 Acest site este un pamflet politic şi, uneori, cultural, trebuie deci tratat ca atare.