10 April 2009

Mesaj către preşedintele VLADIMIR VORONIN


Domnule Preşedinte,
Cu mâhnire vă aduc la cunoştinţă că mi-aţi produs o mare supărare. Nu ştiu de ce două ţări surori au ajuns să se lovească atât de puternic instituţional. Singurul răspuns nu poate fi decât că oamenii mici aflaţi în fruntea statelor îşi bat joc de istoria noastră comună pentru interesele lor personale. Eu nu ştiu dacă ce s-a întâmplat în Republica Moldova a fost o provocare sau nu a fost o provocare... dar dumneavoastră, cap al statului, trebuia să vă ridicaţi deasupra tuturor intereselor şi provocărilor. Vocea poporului este vocea zeilor. Dacă moldovenii v-au vrut în fruntea Republicii, atunci domnia voastră ar fi trebuit să fiţi mai mult decât un om pentru a vă îndeplini rolul desemnat de popor, istorie şi Dumnezeu. Deşi nu sunt cetăţean moldovean, vă transmit acest mesaj Domnule Preşedinte, m-aţi dezamăgit.
Dacă aţi citit acest mesaj, vă mulţumesc pentru timpul pe care mi l-aţi acordat.

http://www.presedinte.md/mail.php?lang=rom

No comments:

© Gheorghe Florescu, 2008 Acest site este un pamflet politic şi, uneori, cultural, trebuie deci tratat ca atare.