20 October 2008

Trandafirii din Moldova


Poezie şi discurs molcom. Poate un pic de accent era bine venit.

PSD - conferinţă de presă Mircea Geoană - 19.10.2008
Luni, 20 Octombrie 2008 11:05

Mircea Geoană: ... şi candidaţii alianţei PSD - PC pentru Parlamentul României din zona Moldovei. E o zi frumoasă, e o toamnă frumoasă şi acest cer senin pe care România l-a avut din punct de vedere economic în ultimii 4 ani de zile e pe cale să fie înlocuit de nori şi de furtună. Într-un fel, poate există un blestem al dreptei la noi în România. Şi Convenţia Democrată în perioada 1997-2000 a început cu anumit entuziasm şi a sfârşit cu o ţară în criză financiară, cu o ţară la o inflaţie la ritmuri galopante şi la o ţară care era condamnată la izolare pe plan extern. Să nu uităm ce era în România la final de 2000, să nu uităm ce este, din păcate, la final de 2008.

După 4 ani de guvernare a dreptei, Alianţa PNL - PD este urmaşul CDR-ului şi, din păcate, acest blestem al dreptei se repetă aproape la indigou în condiţii poate diferite, dar cu aceleaşi simptome ca la final de 2000. inflaţia în creştere, spectrul unei crize economice şi sociale, şi 4 ani care, în pofida unei creşteri economice, România nu a progresat şi România nu a avut progresul social şi economic pentru toţi, dacă aveam cu toţii dreptul. Să nu uităm că la început de 2002, când PSD a preluat guvernarea, România era pe un tobogan negativ. Nu vreau să mă gândesc ce s-ar fi întâmplat dacă partidul nostru şi guvernarea noastră nu ar fi reuşit aderarea la NATO în 2002. Mai ţineţi minte că în 1999 am fost refuzaţi de Alianţa Nord-Atlantică. Nu vreau să mă gândesc ce s-ar fi întâmplat cu România dacă la final de guvernare PSD 2004 nu am fi încheiat negocierile cu Uniunea Europeană. Închipuiţi-vă astăzi, dacă ar fi fost vorba să mai primească Europa, România şi Bulgaria, dacă nu reuşeam să încheiem negocierile de aderare la final de 2004. PSD a făcut şi greşeli de-a lungul anilor, dar întotdeauna am demonstrat competenţă şi echilibru. Am demonstrat că atunci când sunt vremuri mai grele pentru ţară avem priceperea şi politicile publice care să ţină România pe un drum corect. Provocarea pe care o avem de înfruntat, dragi români şi dragi moldoveni, în perioada următoare este cum reuşim să ţinem economia pe un drum ascendent, pe baze sănătoase şi pe baze diferite de politică economică faţă de ce am avut în aceşti 4 ani de dreapta, şi cum reuşim să ţinem şi progresul social şi nivelul de trai mergând mână în mână cu creşterea economică. Din păcate, după 4 ani de guvernare de dreapta doar prea puţini dintre români au simţit avantajele creşterii economice. Cei mai mulţi dintre români nu simt nivelul salariilor, al pensiilor, al educaţiei, al sănătăţii, al infrastructurilor, al atragerii de fonduri europene, avantajele acestei perioade de cer senin pe care, din păcate, Guvernul Tăriceanu 1 şi 2 nu au reuşit să le fructifice în interesul celor mulţi. Mă uitam puţin pe cifrele economice şi componentele noastre economice din ultimii 4 ani de zile, consumul, imobiliarul şi construcţiile în sens larg se află astăzi într-un moment de mare cumpănă datorită situaţiei interne şi internaţionale. Industria românească care are o contribuţie modestă la creşterea economică, de doar 5,4%, a înregistrat în luna august o creştere de doar 2,2%, deci industria României, un motor de creştere important se află într-o anumită dificultate. Consumul va fi mai limitat în anii următori, tot ce înseamnă finanţare şi creditare vor fi puse în dificultate datorită creşterii ratei dobânzii. Din păcate, în aceşti 4 ani de zile am constatat o creştere economică, dar însoţită de scăderea competitivităţii româneşti. Creştere economică şi mult mai puţină rată de economisire a populaţiei. Suntem ţara din Europa cu cea mai scăzută rată de economisire a populaţiei, doar 14% şi un deficit bugetar şi de cont curent care fac România să fie foarte, foarte vulnerabilă. În ultimii 4 ani de zile, datoria externă a României a crescut de 4 ori în patru ani, ajungând astăzi la 50% din PIB. Creditul neguvernamental a crescut de 6 ori în ultimii 4 ani. De aceea, ceea ce a ţinut economia României la suprafaţă în această perioadă: investiţii străine, banii trimişi de muncitorii români din Spania şi din Italia acasă, miliardele de euro trimişi din muncă grea de românii noştri din Spania şi din Italia, şi trebuie să le mulţumim pentru această activitate riscă şi investiţia străină şi banii celor de afară să nu mai fie în cuantumurile pe care le-am avut în această perioadă. De asemenea, exporturile noastre, în pofida deprecierii monedei naţionale au scăzut în mod îngrijorător în această perioadă. De aceea este întrebarea cum reuşim în anii următori să păstrăm o rată de creştere importantă şi cum reuşim să rezistăm presiunii crizei externe, financiare şi chiar economice, la care şi România va fi supusă, indiferent de tonul triumfalist şi uneori neştiutor al celor care se află la guvernare. De aceea, din punctul nostru de vedere trebuie să luăm trei măsuri decisive în perioada următoare. În primul rând, să aplicăm un sistem de bugetar multianuală astfel încât toată lumea să ştie care sunt direcţiile şi axele mari de investiţii publice pe care statul şi Guvernul României, şi administraţiile locale trebuie să le facă. Nu ne mai putem permite bătaia de joc din zona infrastructurilor ţării. De 4 ani de zile 0 km de autostradă, în doi ani de la aderarea la Uniunea Europeană 0 fonduri structurale şi de coeziune absorbite. În al doilea rând, va trebui să venim cu o cheltuială mult mai cumpănită şi mai transparentă a fondurilor publice. Şi în al treilea rând, o politică fiscală care trebuie să ajute politica monetară şi să asigure resursele necesare bugetului României pentru anii următori. De asemenea va trebui să acordăm o atenţie deosebită, şi l-am rugat şi pe domnul Liviu Dragnea, vicepreşedintele partidului nostru şi preşedintele Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România, să venim cu un plan foarte robust şi foarte agresiv de atragere a fondurilor structurale, cei 32 de miliarde de euro, bani gratis de la Europa, care devin acum cu atât mai preţioşi în condiţiile în care creditarea internă şi externă va fi mult mai scumpă decât în ultima perioadă. De aceea obligaţia noastră este de a absorbi şi a cheltui până la ultimul eurocent la care România are dreptul. Nu am încheiat negocierile la Uniunea Europeană în 2004 pentru a asista la risipa şi batjocura pe care actualii guvernanţi le au de rezolvat. Din punctul nostru de vedere, continuarea creşterii salariilor în zona bugetară şi în zona privată a salariilor mici face parte dintr-un pachet de redresare economică. În condiţiile în care consumul va fi mult mai limitat datorită scumpirii creditului la case, la bunuri de consum, la finanţare şi creditare de întreprinderi mici şi mijlocii şi activitate economică, venituri mai decente ale populaţiei cu venituri modeste reprezintă nu doar un răspuns social la scăderea puterii de cumpărare şi la scumpirea galopantă a preţului vieţii în România, ci reprezintă o soluţie economică, în care cei cu venituri mici, cu resurse ceva mai multe vor putea să cheltuiască şi pentru altceva decât plata facturii de întreţinere şi a costurilor minime de întreţinere a unei familii în România. Principiile pe care noi le vom aplica în guvernarea noastră sunt legate de principiul munca bine făcută trebuie să fie şi muncă bine plătită, şi principiul cei care plătesc factura unei perioade economice mai dificile sunt cei din vârful piramidei, şi nu cei care sunt la baza piramidei sociale. Pentru că a avea încă o guvernare de dreapta în următorii 4 ani de zile reprezintă cel mai mare pericol pentru România, pericol pentru stabilitatea politică, pentru că vor continua să se certe, pericol pentru stabilitatea economică, pentru că au un model de dezvoltare şi un model de societate neoliberal care a dat faliment din America până în Europa de Vest şi a dat faliment şi în România, şi mai ales că nu sunt capabili să gestioneze presiunile sociale care în mod firesc sunt mai acute în această perioadă. Venituri mai bune pentru familii, pentru muncitori, pentru salariaţi, pentru angajaţii din sectorul public. Nu vream ca cei care plătesc factura unei perioade probabil mai complicate să fie tot cei necăjiţi, tot familia mijlocie din România, tot clasa mijlocie din România şi cei care sunt mai necăjiţi în România. De aceea principiile unei noi legi de salarizare în administraţia publică va trebui să ţină cont şi de priorităţile sociale în care educaţia, sănătatea, infrastructurile sunt domenii prioritare şi bineînţeles să asigurăm redistribuirea mai corectă a creşterii economice către categoriile cu venituri mici şi medii în ţara noastră. De asemenea, vreau să vă spun că este păcat că în probleme care ţin de imaginea şi reputaţia României în Europa şi în lume, actuala putere nu a reuşit să dea răspunsurile corecte. Suntem membri în Uniunea Europeană, suntem membri în NATO, am ajuns în situaţia paradoxală în care Comisia Europeană să fie un mai bun prieten al românilor din Italia decât propriu guvern de acasă, de la Bucureşti. Ceea ce nu a reuşit să facă nici preşedintele României, nici primul-ministru în întâlnirea comună cu Guvernul de la Roma, aceea de a corecta excesele de ultra dreapta împotriva românilor din Italia, pe care Guvernul Berlusconi le-a adoptat a fost Comisia Europeană de la Bruxelles, şi nu Guvernul de Bucureşti. Guvernul de la Roma a fost obligat să facă doi paşi înapoi pe acel faimos decret de expulzare fără motiv real a românilor şi străinilor din Italia, în timp ce autorităţile statului român nu sunt capabile şi nu au priceperea necesară să asigure reputaţia şi demnitatea României şi a românilor în Europa şi în lume. Şi acesta este un lucru important. Vreau să închei spunând că Moldova reprezintă o regiune care are nevoie în continuare de sprijin masiv din partea guvernului central. Este o regiune care este pe ultimul loc dintre toate regiunile de dezvoltare din întreaga Uniune Europeană, este o regiune care conţine atât de mulţi oameni talentaţi şi atât de mult potenţial. Vreau să vă asigur că în guvernarea noastră, această logică de dezvoltare regională, coerentă şi echilibrată va fi pusă la loc de cinste. Nu numai Transilvania va avea autostrada pe care o merită, nu numai sudul României va avea coridorul 4 şi completarea autostrăzii şi coridorului european până la Constanţa, dar şi Moldova va avea autostrada Moldova, care reprezintă de fapt coridorul 9 pan-european, pe care această importantă regiune a României are nevoie, mai ales în condiţiile în care frontiera de răsărit a României va rămâne pentru o perioadă lungă de timp frontiera de est a Vestului. Avem ocazia să transformăm şi răsăritul României într-o platformă de comerţ şi de schimb de bunuri şi servicii între Europa şi spaţiul răsăritean, şi din acest punct de vedere investiţiile în infrastructură, în dezvoltarea regională, inclusiv aici la Bacău, este păcat că după 4 ani de zile nici Bacăul nu are centură de ocolire, nici Iaşiul nu are centură de ocolire, că nu s-a progresat, practic, deloc din punct de vedere al investiţiei publice importante faţă de guvernarea din 2004. şi zona Moineşti - Comăneşti, o fostă zonă minieră şi petroliferă trebuie sprijinită pentru crearea de locuri de muncă. Şi zona Slănic Moldova, o zonă cu potenţial turistic extraordinar trebuie şi o vom sprijini, inclusiv în zona Buhuşi şi în zona locurilor de muncă în zona confecţiilor, mai prost plătite şi mai vulnerabile la aceste schimbări economice. Vom încerca să găsim răspunsuri împreună cu colegii noştri de la Bacău şi din întreaga Moldovă. Sunt câteva cuvinte pe care am dorit să le spun după o întâlnire extrem de productivă cu candidaţii noştri din întreaga regiune a Moldovei, candidaţi puternici, colegi şi colege, un sentiment pozitiv şi de optimism faţă de victoria pe care o să o avem pe 30 noiembrie, dar şi un sentiment de responsabilitate, pentru că în perioada următoare va trebui să înfruntăm vremuri mai puţin senine şi nu este alt partid în România care să aibă competenţa şi echilibrul care să asigure României continuarea dezvoltarea economice şi progresul social de care simţim cu toţii nevoie în perioada care urmează. Vreau să mulţumesc şi echipei de campanie şi gazdelor noastre, echipei conduse de colegul Viorel Hrebenciuc şi echipa de aici de la Bacău pentru condiţiile foarte bune de găzduire şi să vă asigurăm de întreaga noastră disponibilitate pentru un dialog cu cetăţenii prin intermediul presei în perioada următoare. Dacă sunt întrebări sau comentarii din partea presei.

Reporter: ...

Mircea Geoană: Am avut astăzi cea de-a patra întâlnire cu candidaţii noştri din întreaga ţară. Am avut o întâlnire săptămâna trecută la Bistriţa, am avut la săptămâna trecută o întâlnire la Târgu-Mureş, am avut săptămâna trecută o întâlnire la Braşov, la final de săptămână aici la Bacău ne-am întâlnit cu candidaţii pentru alegerile parlamentare din judeţele din Moldova, Iaşi. Delegaţia condusă şi de domnul vicepreşedinte Gheorghe Nichita, Botoşani, echipa noastră condusă de preşedintele Organizaţiei Judeţene, domnul Conţac, echipa noastră de la Vaslui, condusă de liderul nostru judeţean, domnul Buzatu, echipa noastră de la Neamţ, condusă de preşedintele Organizaţiei, domnul Ioan Munteanu, echipa noastră de la Bacău, pe care evident o cunoaşteţi foarte bine, şi echipa noastră de la Vrancea, din care face parte ca şi candidat şi domnul Miron Mitrea. Am avut o zi şi jumătate de pregătire specifică de campanie, pe care echipa noastră de campanie o asigură tuturor candidaţilor, aşa cum am făcut în toate celelalte întâlniri şi vom continua săptămâna viitoare la Constanţa şi la Slatina, şi la Bucureşti vom încheia acest turneu fulger prin ţară de pregătire a candidaţilor noştri. Am avut o discuţie cu colegii noştri cu privire la programul de guvernare şi la oferta regională şi judeţeană pe care aceştia trebuie să o aducă ca un supliment şi ca un specific local pe lângă oferta generală de guvernare a partidului nostru şi al alianţei PSD - PC, şi bineînţeles am avut şi o întâlnire cu liderii organizaţiilor noastre din zonele respective pentru a putea să ne stabilim şi un calendar al campaniei. Intenţionez să vizitez foarte multe judeţe şi localităţi din ţară în această campanie. Ca vârf de lance în această campanie şi pe baza votului de la Congres, în care am fost desemnat ca lider al partidului, trebuie să conduc viitorul guvern după 30 noiembrie. Din punct de vedere al candidaţilor pe colegii, lucrurile sunt clarificate, sunt colegii noştri din Bacău care pot să vă spună nume cu mume şi colegiu cu colegiu. Mâine, la Biroul Politic al partidului vom finaliza 100% tot ce înseamnă formalităţile. După cum ştiţi, legea obligă, şi aici este un lucru important ca cel târziu marţi, pe 22, fiecare partid sau alianţă politică să depună la birourile electorale judeţene listele nominale privind candidaturile pentru parlament. Suntem în grafic, candidaţii îi cunoaşteţi încă de la Congresul de acum câteva săptămâni, sunt convins că la nivelul judeţului veţi primi lista pe colegii. Pentru mine nu este nici un fel de mister, lucrurile sunt clarificate şi la Bacău şi, practic, în restul ţării.

Vă mulţumim foarte mult, o după-amiază plăcută, vă mulţumim că aţi stat duminică alături de noi!

(Prin Monitoring Media: Antena 3, Ora: 14:08)


Transcript preluat de pe www.monitoring.ro

No comments:

© Gheorghe Florescu, 2008 Acest site este un pamflet politic şi, uneori, cultural, trebuie deci tratat ca atare.