19 October 2008

Matei Corvin


Astăzi am văzut un reportaj despre un vechi lăcaş care odată a avut un parfum de protipendadă. Socialismul a făcut din el depozit iar cultura proletcultistă deplângea acoperirea unor fresce cu var. Acum totul era o ruină... Mă gândeam că alţii îngrijesc cultura şi fac din ea turism.
Iată însă şi o ştire de conservare... dar 800 mii euro?!?!?

Tema: Sedinta de Guvern din 14.10.2008

Lucrări de refacere a monumentului "Statuia lui Matei Corvin"

GUVERNUL ROMANIEI
GUVERNUL ROMANIEI

Lucrările de restaurare şi consolidare a monumentului istoric "Statuia lui Matei Corvin" vor fi finanţate cu suma de 1,6 milioane lei, a decis Guvernul în şedinţa de marţi. Suma va fi alocată din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului pe anul 2008, pentru bugetul local al Municipiului Cluj-Napoca.

Urmare a şedinţelor comune româno-ungare, Guvernele României şi Ungariei au decis să finanţeze în proporţii egale lucrările de restaurare şi consolidare a statuii lui Matei Corvin din Cluj-Napoca. Devizul estimativ al lucrărilor se ridică la suma de 800.000 euro.

Informaţii de background

Statuia lui Matei Corvin a fost dezvelită în anul 1902 şi este situată în piaţa centrală a municipiului Cluj. Monumentul, finanţat prin subscripţii publice, a fost realizat de sculptorul Janos Fadrusz, şi a obţinut premiul întâi la Expoziţia Mondială de la Paris din 1900. Lucrarea face parte din monumentele protejate de UNESCO.

Emitent: Guvernul Romaniei – Biroul de presa

Data: 16.10.2008

2 comments:

Anonymous said...

De ce te miri stimate Bibliotecarul? cu aceasta ocazie se include si cate un fursec de 250.000 euro pentru fiecare parte.Pai!

Maxi!:)

Bibliotecaru said...

Mă mir pentru că sunt sute de locuri care ar avea nevoie de un milion de euro pentru a deveni o sursă profitabilă de turism. România ar trebui să-şi exploateze clădirile medievale, cum ar fi cetăţile, hanurile, satele de munte... pentru ele nu se găsesc bani. Nu există un milion pentru o cetate dar există 800 de mii pentru o statuie? Ceva nu se leagă, ce anume s-ar putea restaura la o statuie în valoare de 800.000 euro. Nici dacă s-ar face încă o dată şi s-ar acoperi cu foiţă de aur nu se poate ajunge la o asemenea sumă. Undeva există un deviz de lucrări... câte fursecuri să se treacă în acel deviz?

© Gheorghe Florescu, 2008 Acest site este un pamflet politic şi, uneori, cultural, trebuie deci tratat ca atare.