09 September 2008

Educaţia se transformă într-o buturugă mică pusă în calea carului mare


Probabil că zilele ministrului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului are zilele numărate. Premierul Tăriceanu, dacă mai vrea să-şi ducă mandatul până la refuz, până la ultima secundă posibilă, trebuie să se debaraseze de acest "om al steluţelor", adică domnul Cristian Adomniţei, pentru că devine punctul de sprijin pe care se va srijinii pârghia parlamentară pentru a răsturna Guvernul Tăriceanu.
Acţiunea a început cu o moţiune simplă

Deputatul PSD Petru Andea a anunţat, luni după-amiază, înainte de dezbaterea moţiunii simple a PDL, depunerea la Camera Deputaţilor a unei noi moţiuni simple iniţiate de deputaţii PSD, cu tema "Guvernarea de dreapta - un eşec pentru educaţie"

"Fac un anunţ în atenţia Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor şi în atenţia domnului preşedinte Bogdan Olteanu. Domnule preşedinte, subsemnaţii menţionaţi în anexa la prezenta moţiune, membri ai Camerei Deputaţilor în legislatura 2004-2008, în temeiul art 112 din Constiuţia României, şi în temeiul art 158 şi 164 din Regulamentul Camerei, înaintăm prezenta moţiune simplă cu tema «Guvernarea de dreapta - un eşec pentru educaţie». Vă rugăm domnule preşedinte să dispuneţi măsurile necesare în vederea declanşării procedurilor legale pentru dezbaterea acesteia", a declarat Petru Andea.

"Vă mulţumesc domnule deputat. Iau act. Voi consulta îndeplinirea condiţiilor legale şi voi anunţa în timp util paşii pe care îi vom îndeplini în continuare", a afirmat de la prezidiu, Bogdan Olteanu.

Purtătorul de cuvânt al PSD, Cristian Diaconescu, a anunţat, luni, după Biroul Permanent Naţional, că social-democraţii vor depune, luni, o moţiune simplă pe tema Agriculturii la Senat şi o moţiune simplă pe Educaţie, la Camera Deputaţilor. (sursa: MEDIAFAX)

Aţi observat cum se repetă obsesiv... luni, luni, luni...Este foarte important pentru că politica românească se schimbă radical de la o zi la alta.
Dacă moţiunea PSD este buturuga mică, pârghia este ajutorul dat de PD-L.

Emil Boc: "PD-L este deschis sa transforme motiunea simpla pe educatie in motiune de cenzura"

(8 septembrie 2008)

Emil Boc: In primul rand, La multi ani tuturor doamnelor si domnisoarelor cu numele de Maria si petrecere frumoasa, buna ziua tuturor. Am incheiat sedinta Biroului Permanent National de astazi si, impreuna cu domnul prim-vicepresedinte Adriean Videanu si cu domnul Catalin Croitoru va vom prezenta principalele concluzii.

In primul rand, Partidul Democrat Liberal anunta depunerea motiunii simple pe educatie, motiune intitulata „Nesansa invatamantului romanesc – guvernarea PNL si Cristian Adomnitei au dus educatia in pragul dezastrului”, ce va fi depusa maine, la Camera Deputatilor. Aceasta motiune critica in termeni foarte duri modul in care guvernul PNL si ministrul Adomnitei au gestionat educatia romaneasca, modul in care au inteles sa utilizeze banul public din educatie in scop de partid clientelar si personal, sfidand practic orice norma democratica de utilizare a banului public in concordanta cu interesele scolii romanesti. Mai multe detalii, evident, va va prezenta colegul meu Croitoru Catalin. Aceasta motiune face parte din calendarul celor cinci motiuni simple anuntate de Partidul Democrat Liberal inca de la inceputul sesiunii parlamentare.

Astazi se va dezbate, in Camera Deputatilor prima motiune simpla depusa, cea legata de cresterea facturii la energia termica pentru populatie. Maine vom depune aceasta motiune, urmand ca in perioada urmatoare sa finalizam si celelalte motiuni: pe infrastructura, sanatate si absobtia fondurilor comunitare asa cum am anuntat in programul de la inceputul sesiunii parlamentare. In termenii motiunii pe educatie, daca va mai exista o motiune pe aceasta tema si din partea unei alte formatiuni politice si daca va exista vointa politica de a le comasa intr-o motiune de cenzura nu vom avea nicio retinere sa facem acest lucru, depinde insa si de modul in care se vor manifesta si celelalte formatiuni politice care au anuntat o asemenea motiune pe tema respectiva. In concluzie, daca va mai exista o motiune simpla pe tema educatiei, nu avem retineri in a transforma aceasta motiune simpla intr-una de cenzura, pentru a pune capat guvernarii PNL, guvernare discretionara in ceea ce priveste alocarile de bani publici, in scop si in folos electoral pentru PNL.

In al doilea rand, am aprobat astazi textul final al propunerii legislative de modificare a legii raspunderii ministeriale. Acest proiect va fi depus astazi la Parlament si, in esenta, el urmareste, practic, eliminarea votului in Parlament atunci cand se solicita inceperea urmaririi penale impotriva unui ministru parlamentar. Pe de o parte, demonstram foarte clar ca nu este nevoie de o revizuire a Constitutiei pentru acest lucru, asa cum unele partide sustin, iar pe de alta parte, este o chestiune de vointa politica pentru a lasa ca Justitia sa isi faca datoria iar pesoanele care sunt acuzate de acte diverse de coruptie sa poata sa se apere in fata organelor abilitate ale statului si sa isi poata confirma prezumtia de nevinovatie. Prin aceasta propunere legislativa, in cazul in care vine o solicitare de la Parchet de incepere a urmaririi penale impotriva unui ministru parlamentar, presedintele Camerei informeaza plenul cu privire la aceasta solicitare, daca se solicita din partea unui grup parlamentar o dezbatere se poate desfasura dar, dupa finalizarea dezbaterii, dupa supunerea la vot, sesizarea se trimite ministrului justitiei care, dupa aceea, o trimite Parchetului pentru continuarea cercetarilor penale, iar Parchetul sau instantele de judecata sa transeze definitiv daca persoana in cauza este vinovata sau nevinovata. Prin acest lucru, repet, eliminam orice amestec al politicului in derularea anchetelor penale, potrivit principiului ca nimeni nu este mai presus de lege, iar textul constitutional cu privire la asa-zisa imunitate sa se rezume doar la ceea ce scrie Constitutia si sa fie valabil indiferent ca sunt demnitari parlamentari si ministri. Textul Constitutiei spune ca numai in cazul in care se cere retinerea, arestarea sau perchezita unui parlamentar numai atunci este nevoie de acordul Camerei din care face parte parlamentarul respectiv. Aceasta propunere, conform promisiunilor noastre va fi astazi depusa la Camera Deputatilor. In votului uninominal il rog pe domnul prim- vicepresedinte, domnul Adriean Videanu sa faca prezentarea concluziei Biroului Permanent National.

Adriean Videanu: Multumesc domnule presedinte. O alta decizie a Biroului Permanent National de astazi este aceea de a incepe din data de 15 septembrie o campanie de informare a cetatenilor legata de votul uninominal. In urma discutiilor pe care le-am avut cu Organizatiile noastre judetene, s-a constatat, in urma contactelor cu cetatenii, ca exista o lipsa de informare in ceea ce priveste votul uninominal si o lipsa de cunoastere a exigentelor pe care acesta le impune. De aceea, Partidul Democrat Liberal a luat decizia ca incepand de luni 15 septembrie, prin metodele pe care deja le cunoasteti si anume corturile portocalii in strada, sa constituim puncte de informare pentru cetateni legate de votul uninominal. Este o etapa pe care noi o consideram extrem de importanta, in ceea ce inseamna informarea populatiei legata de desfasurarea votului uninominal in perspectiva alegerilor din 30 noiembrie. Totodata, din aceasta perspectiva, Partidul Democrat Liberal, cu mici exceptii, este gata cu stabilirea candidatilor pe colegiile uninominale si este pregatit sa inceapa campania electorala. Va multumesc!

Emil Boc: Il rog acum pe domnul Croitoru sa va prezinte in puncte foarte mari cateva elemente din continutul motiunii simple.

Catalin Croitoru: Motiunea simpla este o reactie normala, politica a Partidului Democrat Liberal fata de politica iresponsabila pe care Guvernul condus de domnul Tariceanu o duce in domeniul educatiei si mai ales situatia extrem de grava in care a ajuns sistemul educational, datorita incompetentei celui mai slab ministru pe care l-a cunoscut vreodata istoria invatamantului romanesc, domnul Cristian Adomnitei. Guvernul din perioada post integrare 2007 – 2008 a ratat o serie de oportunitati importante oferite de integrarea europeana, asa incat, in multe cazuri integrarea a fost deturnata in interesul perpetuarii mediocritatii din sistem. Ultima perioada de guvernare, desi, de remarcat faptul ca a beneficiat de cele mai mari bugete de dupa 1990, nu a reusit o executie bugetara care sa asigure o baza materiala de calitate si, va reamintesc ca la sfarsitul anului trecut peste 200 milioane de euro s-au reintors la bugetul statului datorita unei politici absolut ineficiente in domeniu si a incapacitatii administratiei de a absorbi fondurile alocate, ceea ce a condus si la incalcarea grava a legii invatamantului, care prevedea obligatia ca bugetul invatamantului sa fie de minim 6% din PIB, or, prin pierderea acestor bani bugetul a coborat sub aceasta suma nu s-a reusit stoparea improvizatiilor din sistem si asta in lipsa unei strategii in ceea ce priveste reformarea sistemului educational, nu s-a reusit adoptarea unui nou cadru legislativ care sa asigure structura necesara dezvoltarii unui invatamant de calitate, nu s-a reusit crearea cadrului national al calificarilo, o problema extrem de grava si care ne aduce intr-o situatie absolut nefireasca. Este bine de stiut ca in momentul de fata datorita acestei politici in filiera teoretica se pregatesc 40 – 45% dintre elevi pentru un segment de job-uri pe piata romaneasca si europeana de numai 10 – 15%, in timp ce pe filiera tehnologica pregatim doar 30 – 35% de elevi pentru un segment de job-uri de 80% si nu este de mirare ca in momentul de fata avem un mare deficit de forta de munca intr-o serie intreaga de domenii de activitate. Nu s-a reusit sa se mareasca substantial atractivitatea profesiilor didactice si aici un punct important din programul de guvernare, care a fost de fapt abandonat de Partidul National Liberal, dupa excluderea Partidului Democrat Liberal de la guvernare, este vorba despre punctul care vizeaza investitia in resursa umana. Ei bine, desi sumele pentru salarizare aparent au crescut, refuzul PNL-ului de a adopta o lege a salarizarii care sa tina cont de performanta individuala, sa faca o diferentiere a salariilor care sa conduca la cresterea calitatii actului educational, acest lucru nu s-a intamplat. Meseria didactica este din ce in ce mai putin atractiva, mai alesd pentru tineri, care refuza sa mai intre in sistem. Nu s-a reusit sporirea atractivitatii scolii pentru elevi, crescand foarte mult gradul de abandon scolar si in acelasi timp, un fapt extrem de grav care se intampla chiar in momentul de fata, in ceea ce priveste preocuparea speciala care ar fi trebuit acordata copiilor din mediul rural care, stiti bine, acolo, gradul de abandon scolar este foarte mare iar ei, din pacate, nu mai urmeaza nici cursuri liceale, si foarte putini dintre ei, nici 1/2%, nu ajung in universitati. Exista o lege, Legea 30/2008 care prevedea ca un numar de peste 1000 de copii din familii sarace din mediul rural sa primeasca burse de la Ministerul Educatiei, sa-si urmeze cursurile in scoli de elita din orase, atat scoli generale cat si licee. Ei bine, legea nu se poate aplica pentru ca Ministerul Educatiei acum, cu cateva zile inainte de inceperea scolii, n-a fost capabil si nici nu se misca in directia asta, sa elaboreze normele de aplicare ale acestei legi. Astfel, acesti copii sunt lipsiti de aceasta posibilitate prevazuta de lege. Nu a reusit sa scada violenta in scoli, Ministerul Educatiei, nu a reusit sa scada abandonul scolar, nu a reusit sa obtina cresterea calitatii invatamantului atat preuniversitar cat si universitar, nu a reusit sa identifice si sa anihileze brescele sistemului care permit coruptia in mediul scolar si universitar. Riscam, printr-o asemenea politica inconstienta, ca scoala sa devina o scoala a educatiei pentru frauda, lucru care ar pune sub un mare semn de intrebare orice demers al statului in directia eradicarii coruptiei.

Ceea ce se intampla din pacate in 2008, este an electoral, arata ca PNL e pregatit si chiar produce lovitura de gratie a invatamantului romanesc. Dupa ce, in ultimii ani, fonduri mari de milioane de euro au fost alocate pentru infrastructura, ne aflam in situatia in care, rezultatul cheltuirii acestor bani nu se vede. Este iarasi un inceput de an scolar in care mii de unitati de invatamant pornesc activitatea fara autorizatii sanitare de functionare. Intrebarea e unde sunt banii? Raspunsul il gasim daca observam ceea ce se intampla chiar in aceste zile, cu o totala nerusinare, Guvernul condus de domnul Tariceanu care isi anunta cu mandrie candidatura la un nou mandat de prim-ministru, foloseste banii publici pentru campania electorala, banii destinati educatiei prin semnatura ministrului Adomnitei, ajung cu prioritate in colegiile in care candideaza membrii Partidului National Liberal, ultimul mijloc de troc politic pentru voturi fiind microbuzele scolare, microbuze contra voturi. Acestea sunt distribuite intr-un mod preferential in judetele si in colegiile in care exista candidati PNL. Este o problema in legatura cu care organele statului vor trebui sa se autosesizeze si sa analizeze in ce masura avem de-a face cu fapte infractionale. Continua aranjarea de licitatii si este deja cunoscuta situatia in domeniul IT-ului unde, pentru achizitionarea a aproximativ 450.000 de calculatoare, s-a facut un caiet de sarcini cu destinatie precisa pentru o singura firma din Romania care indeplineste conditia trecuta acolo. Este clar ca se impune ca ministrul Cristian Adomnitei sa plece de la conducerea acestui minister, pentru ca activitatea lui a dus practic la prabusirea sistemului educational. Nu ne asteptam ca premierul sa aiba o reactie clara pentru ca, in general, cel care conduce un asemenea sistem clientelar, renunta greu la locotenenti. Va multumesc.

Emil Boc: Daca sunt intrebari pe aceasta tema, domnul Croitoru a punctat pe final, exact si scopul motiunii. Potrivit Constitutiei, prin continutul unei motiuni simple, nu se poate demite direct un ministru, de aceea, prin motiunea simpla pe educatie initiata, cerem primului-ministru sa propuna Presedintelui Romaniei schimbarea din functie a ministrului Adomnitei, prin incapacitatea dumnealui de a asigura gestionarea Ministerului Educatiei si pentru utilizarea in interes de partid si personal, a banilor publici. Acum, daca sunt intrebari, va stam la dispozitie.

PRM a spus ca isi pune la dispozitie semnaturile pentru orice motiune de cenzura ar initia un partid. Va ganditi sa transformati una din motiunile dumneavoastra in motiune de cenzura?

Emil Boc: Am spus in declaratia mea de mai inainte ca, daca si un alt partid politic sau si alte partide politice vor initia motiuni simple pe tema educatie, suntem deschisi sa transformam motiunea simpla pe educatie in motiune de cenzura. Vreau sa fiu foarte bine inteles, nicio motiune de cenzura in Romania in acest moment, in Parlamentul Romaniei, nu poate trece fara sa aiba suportul PSD-ului. Oricat am dori alte formatiuni politice din Parlament, sa adoptam o motiune de cenzura, nu avem voturile necesare pentru a o trece, daca un asemenea demers, evident, nu este sustinut de PSD.

Dar o puteti initia. PRM este dispus sa va dea aceste semnaturi. Intentionati sa negociati cu ei?

Emil Boc: Nu avem niciun fel de discutie pe marginea acestui subiect. Chiar daca doua partide ar putea avea semnaturi pentru a initia, important e sa ai voturile ca sa o treci. Nu intri intr-o batalie, decat atunci cand ai certitudinea ca demersul merge pana la capat si se finalizeaza cu adoptarea motiunii. De aceea spun, ca o motiune de cenzura nu poate fi adoptata in acest moment in Parlamentul Romaniei fara ca PSD-ul, intr-o forma sau alta, sa o sustina. Din acest punct de vedere nu avem discutii cu Partidul Romania Mare sau cu alte formatiuni politice dar, daca va exista o vointa politica de a transforma motiunile simple pe educatie in motiune de cenzura, din punctul nostru de vedere, vom merge mai departe cu un asemenea demers.

Ati discutat cu PSD-ul sa vedeti daca au aceasta intentie?

Emil Boc: Depinde de ce vor adopta ei. Nu stim care sunt intentiile lor, dar daca si ei vor adopta o motiune simpla, daca exista dorinta politica de a o transforma in motiune de cenzura, noi suntem deschisi sa mergem mai departe.

Despre premier ati mai discutat? S-a mai gasit vreo candidatura?

Emil Boc: Joi, in cadrul Colegiului Director, care va avea loc la ora 16.00, vom finaliza procedura de desemnare a premierului, vom aproba atat candidatura pentru functia de premier cat si proiectul programului de guvernare iar vineri vor fi prezentate in Conferinta Nationala a Partidului Democrat Liberal.

In acest moment exista doar candidatura domnului Stolojan?

Emil Boc: Pana joi suntem in proceduri interne.

Care sunt procedurile interne pentru desemnarea premierului?

Emil Boc: Colegiul Director propune Conferintei Nationale candidatul pentru functia de prim-ministru. Joi avem Colegiu Director care va stabili candidatul de prim-ministru iar vineri va fi validat in Conferinta Nationala a Partidului Democrat Liberal.

Si pana atunci?

Emil Boc: Pana atunci suntem in proceduri interne. Acestea sunt scrise in statut.

Avem nume noi?

Emil Boc: Cand o sa le prezentam, o sa stabiliti dumneavoastra daca sunt nume noi sau vechi. Deocamdata sunt in evaluari interne toate candidaturile din teritoriu dupa care vor fi supuse atentiei opiniei publice, prin intermediul dumneavoastra. Va multumim foarte mult, o zi buna.

Biroul de presa al PD-L (http://www.pd.ro/)


Este interesant să urmărim această colaborare PD-L cu PSD. Deşi mă îndoiesc că va trece o moţiune de cenzură (experienţele anterioară mă îndreptăţesc să gândesc asta) pentru mine ar fi un semn de normalitate ca PD-L şi PSD să colaboreze măcar pentru un obiectiv comun.

No comments:

© Gheorghe Florescu, 2008 Acest site este un pamflet politic şi, uneori, cultural, trebuie deci tratat ca atare.