25 September 2008

Cartea alba referitoare la problemele de sanatate


Parlamentul European a adoptat în şedinţa de astăzi raportul privind Cartea albă referitoare la problemele de sănătate legate de alimentaţie, excesul de greutate şi obezitate.

În cadrul dezbaterii preliminare votului privind Cartea albă referitoare la problemele de sănătate legate de alimentaţie, excesul de greutate şi obezitate, europarlamentarul Marian Zlotea a avut o intervenţie în plenul Parlamentului, unde a subliniat importanţa creării de programe speciale în şcoli pentru copiii supraponderali.

Studiile arată că Europa are aproape 22 de milioane de copii supraponderali şi va avea încă 1,3 milioane de obezi până în 2010. „Pentru a stopa această problemă va trebui să derulam programe speciale în şcoli pentru copiii supraponderali, care să cuprindă teste medicale gratuite periodice începând cu vârsta de 6 ani, introducerea în şcoli a orelor de nutriţie obligatorii precum şi programe de consultanţă psihologică pentru a-i ajuta pe copii”, a subliniat europarlamentarul.

Cartea Albă conţine o serie de iniţiative menite să vină în sprijinul combaterii obezităţii la nivel european, cum ar fi: etichetarea produselor alimentare mult mai clar, promovarea de exerciţii fizice în şcoli şi crearea de facilitaţi urbanistice pentru mobilitatea în oraşe, impunerea de restricţii privind publicitatea alimentelor nesănătoase pentru copii si, nu în ultimul rând, reduceri de TVA pentru fructe şi legume.

Biroul de presă
al Partidului Democrat Liberal

(http://www.pd.ro)

No comments:

© Gheorghe Florescu, 2008 Acest site este un pamflet politic şi, uneori, cultural, trebuie deci tratat ca atare.